Copil de zece luni din Iași în stare gravă la spital, cu arsuri pe o treime din corp

Copil de zece luni din Iași în stare gravă la spital, cu arsuri pe o treime din corp
Publicat: 15/05/2012, 21:55
Actualizat: 11/12/2013, 03:06

Un copil în vârstă de zece luni a fost adus, marți seară, în stare foarte gravă, la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, fiind transferat de la spitalul din Suceava, după ce a suferit arsuri, cu un lichid fierbinte, pe 30 la sută din suprafața corpului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit medicilor, copilul se afla în bucătărie, în antemergător, iar la un moment dat, profitând de neatenția părinților, s-a apropiat de masă și a tras un vas cu lichid fierbinte peste el.

El a fost dus inițial la Spitalul Județean din Suceava, însă medicii au decis transferarea lui cu o ambulanță la Spitalul de Copii din Iași.

„Copilul a fost adus la noi de la Suceava, după ce a suferit arsuri prin lichid fierbinte, pe 30 la sută din suprafața corpului. Arsurile sunt de gradele doi și trei, pe trunchi, picioare, dar și pe față”, a declarat presei medicul Mihaela Fermeșanu, din cadrul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași.

Medicul ieșean a precizat că micuțul este internat în Secția de terapie intensivă a spitalului.

Potrivit medicilor, prognosticul în acest caz este rezervat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Cutremurător! Celebrul actor a fost ucis în timp ce a încercat să oprească un jaf
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cum arată o biserică românească în Houston, America. Cât de frumoasă este clădirea! Românii se...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Se impune restricție prin lege în România. VECINII NU mai au voie să-ți facă asta
Păsările care au îngrozit o localitate. Scene desprinse din filmele horror
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Primele imagini „directe” cu unele dintre cele mai vechi galaxii ale Universului
×